Se afișează postările cu eticheta din pișcoturi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta din pișcoturi. Afișați toate postările

Tort și prăjitură din pișcoturi cu felii de mandarine

   Am arătat aici ce ingrediente folosesc.  (acum folosesc cremă de vanilie, care se potrivește cu fructe).

Am desfăcut o conservă cu mandarine felii (sunt necesare două conserve dacă sunt mici).


Însiropez fiecare pișcot: îl ud pe o parte și pe cealaltă (cu o lingură). Am folosit sucul din conserva de mandarine, dacă nu este suficient se poate folosi suc (în sticlă) sau apă cu zahăr și cu aromă (de preferat de același fel cu fructele folosite, deci citrice).

Am pus 3 pișcoturi însiropate pe o farfurie, apoi pe ele am pus cremă și bucați (tăiate) din feliile de mandarine. Apoi încă un rând de două pișcoturi cu cremă și mandarine și deasupra încă un pișcot.

Am îmbrăcat prăjitura în frișcă, am ornat-o cu o felie de mandarină și cu bobițe colorate.





Pe o farfurie mai întinsă am pus pișcoturi în patru straturi, cu cremă și bucăți de mandarine între ele.

 Am acoperit tortul cu frișcă și am ornat cu felii de mandarine cu care am făcut o floare.



Poftă bună!

Prăjitură din pișcoturi, cu cremă de ciocolată

Se iau pișcoturi, se însiropează. Se bate crema de ciocolată și separat frișca cu lapte. Se face prăjitura ca aici. Deasupra se rade ciocolată (pe răzătoarea mică) sau se pun bobițe de ciocolată (ca ornament).



Am scăpat cam multă frișcă. Poftă bună!

Tort cu vișine (sau cu alte fructe), din pișcoturi

Ingrediente: un pachet pișcoturi (am pus aici de care folosesc), un plic cu praf pentru cremă de vanilie (se potrivește cam cu toate fructele), frișcă, vișine din compot (sau alte fructe), lapte.


Fiecare pișcot îl ud puțin: îl țin înclinat deasupra unui blid cu suc (în acest caz din compot, se poate îndulci după gust) și îl ud repede cu o lingură, pe ambele fețe. După ce este gata, las tortul câteva ore ca să se înmoaie pișcoturile și la mijloc (nu vreau să fie prea însiropate).

Aranjez pișcoturile într-un strat.

Pe fiecare strat de pișcoturi pun cremă și pe cremă bucățile de vișine.

Deasupra am pus un strat din frișca rămasă (amestecată cu câteva picături de colorant alimentar roșu). Am decorat cu frișcă.

Prăjituri bune din pișcoturi

 
      
   Se cumpără un pachet de pișcoturi (cu 48 bucăți), un plic cu praf pentru cremă (eu am ales Dr. Oertker cu vanilie), unul sau două plicuri de frișcă și esență. 

   Se face suc pentru însiropat pișcoturile din apă cu zahăr, după gust, se poate pune puțină esență (potrivită cu aroma cremei).

   Se însiropează pișcoturile. Eu le țin oblic deasupra unei farfurii cu suc și cu o lingură, le dau cu suc pe amândouă părțile (nu le înmoi tare, prefer să le las câteva ore sau până a doua zi să se pătrundă bine, fără să devină prea moi). Sau puteți folosi suc de băut, cumpărat.

Bat crema cu lapte rece. 

   Așez pișcoturile, pe măsură ce le înmoi, pe o farfurie. Pun cremă, mai pun pișcoturi. La urmă pun frișcă și apoi pe deasupra ornamente sau ciocolată rasă. 
Pișcoturile le pun pe 3 rânduri: 
- jos 3, apoi 3, sus 2 = 8 pișcoturi, ies 6 prăjituri
sau
jos 3, apoi 2, sus 1 = 6 pișcoturi, ies 8 prăjituri


Farfuria cu Hello Kitty produce un gust și mai bun prăjiturilor.

  Dacă aveți vreun copil mic, el să pună câteva bobițe de ornamente deasupra. Îi spuneți că să vadă ce bună va fi prăjitura că a contribuit și el. Să vedeți ce tare îl va încânta!

                                    * * *  Poftă bună!  * * *